Pe Crina am cunoscut-o întâmplător…știam că e o tânără poetă, elevă încă, dar care își lansase deja propria carte de poezii și era laureată a mai multor concursuri în acest domeniu…
Nu ne cunoșteam, nici măcar nu ne văzusem vreodată, dar și-a deschis sufletul așa cum numai un artist știe să o facă…
Mi-a vorbit despre copilărie, adolescență, familie, trecut, prezent, despre drumurile vieții și soarta de om…apoi am ajuns să discutăm mai des, despre oameni, trăiri și poezie…
Ne-am întâlnit, tot întîmplător așa cum ne-am cunoscut 🙂
M-am întrebat atunci, de ce aceastei ființe atât de plăpânde, gingașe și nevinovate, i-a fost dat să sufere atât…
am găsit răspunsul în poeziile ei, în versul scris cu grijă și din toată inima…
M-a impresionat enorm poezia „Tata”, pe care am s-o transcriu mai jos….la fel de emoționante sunt și celelalte poezii, care sunt păstrate cu grijă în cartea „Vals pe Tăiș”, semnată de Crina Snegur.
Crina, îți mulțumesc mult pentru acest dar, inspirație și gânduri senine în continuare :*
TATA
Eu sper că-am fost născută din iubire / Pe-acest pământ cu doruri trecătoare.
Crescută-n despărțiri și dezunire, / Azi știu că dragostea, ca toate-i, muritoare.
Vedeam o călăuză în visare / Și auzeam cuvântul dulce tată!
Dar nu-i găseam nici sens, și nici valoare / În lumea mea aproape ruinată.
Tu nu m-ai îndreptat pe-o bună cale, /Cum trebuia s-o faci ca-ndrumător.
Eu nu am mers pe drumuri din petale, /Ci mi-am crescut din vis aripi să zbor.
Cu ce-am greșit că tu m-ai dat uitării / Și cine-a fost mai mult bătut de soartă?…
Tu îmi rămâi în mrejele visării / Străin…necunoscut, dar, totuși, tată!
Crina Snegur
danielahadei.wordpress.com 